Premiul "Ion Creanga", sectiunea Filologie si Literatura, oferit de Academia Romana, ediţia 2022Premiul pentru Proza acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Dobrogea, 2022Premiul Cartea de proza a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania, 2021Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomaniaRoman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)
Premiul pentru Proza acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Dobrogea, 2022Premiul Cartea de proza a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania, 2021Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomaniaRoman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Premiul Cartea de proza a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania, 2021Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomaniaRoman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomaniaRoman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Roman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)

Premiul "Ion Creanga", sectiunea Filologie si Literatura, oferit de Academia Romana, ediţia 2022Premiul pentru Proza acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Dobrogea, 2022Premiul Cartea de proza a anului 2020, oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania, 2021Premiul Scriitorul lunii februarie 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din RomaniaRoman aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, 2022Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, Premiul National de Proza Ziarul de Iasi si la Premiile Sofia Nadejde pentru Literatura scrisa de Femei
"Tragedia unui frontierist, disparut in apele Dunarii, in incercarea disperata de a emigra in anii comunismului, a familiei lui, traumatizata de incertitudine si absenţa, suferinţa copiilor lipsiţi de dragostea parentala, transmisa de la o generaţie la alta, competiţia dintre fraţi pentru afecţiunea mamei sunt doar cateva din temele celui de-al doilea roman al Andreei Rasuceanu, Vantul, duhul, suflarea. Ficţiunea si documentul se intalnesc intr-o istorie fabuloasa care coboara doua secole, pana in vremea boierilor antiunionisti, trece, cu pagini rascolitoare, prin foametea de dupa razboi si prin anii stalinismului, ajungand in stricta actualitate.Romanul anului 2020, dupa parerea mea, Vantul, duhul, suflarea o plaseaza pe Andreea Rasuceanu alaturi de cele mai puternice voci ale prozei actuale." (Gabriela Adamesteanu)
Andreea Rasuceanu este prozatoare, critic literar, editor. Carţile ei au primit numeroase premii importante si nominalizari si au fost traduse in spaniola, franceza si bulgara. Volumul de debut, Cele doua Mantulese (2009), este o versiune a tezei de doctorat, o microistorie bazata pe documente a strazii Mantuleasa. In 2013 a aparut Bucurestiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literara (Premiul Tanarul critic al anului 2013, nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din Romania si premiile revistei Observator cultural; aparut in spaniola, la Editorial Confluencias, in 2022). A continuat studiile de geocritica cu Bucurestiul literar. Sase lecturi posibile ale orasului (2016) si Dicţionar de locuri literare bucurestene (2019, coautor), pentru care a primit Premiul AgenţiadeCarte.ro, secţiunea eseu, publicistica, memorialistica. Romanul O forma de viaţa necunoscuta (2018, 2022) a primit Premiul pentru proza al revistei Ateneu (2019) si premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din Romania, si a fost nominalizat la toate premiile literare din Romania. Este in curs de apariţie in Franţa, la editura Le Nouvel Attila‑Seuil. A publicat proza in reviste literare si in numeroase volume colective. Vantul, duhul, suflarea (ediţia I, 2020) a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru cartea de Proza a anului 2020, premiul Scriitorul lunii februarie (Gala Scriitorii Anului, 2021), Premiul pentru Proza al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Dobrogea, Premiul "Ion Creanga", secţiunea Filologie si Literatura, decernat de Academia Romana (2022) si nominalizari la Premiile revistei Observator cultural, Premiul Sofia Nadejde si Premiul Naţional de Proza Ziarul de Iasi. Romanul s‑a aflat pe lista scurta la Premiul Uniunii Europene pentru Literatura (2022) si a aparut in spaniola, la Editorial Confluencias (2022).