Un șahist imbatabil transformă un oraș într-o imensă tablă de șah, iar locuitorii lui devin regi, regine, nebuni, cai, pioni, într-o competiție absurdă care macină destinele tuturor. Un scriitor dispare din mediul său, atras de mirajul depărtărilor, de chemarea iubirii, a „tinereții fără bătrînețe”. Cînd se întoarce, după mai bine de 40 de ani, descoperă că misterul dispariției sale îl propulsase între clasicii literaturii din țara sa natală și pe lista pentru Premiul Nobel. Un individ primește moștenire o bibliotecă fabuloasă, o „casă a vîntului“, care îl ia captiv și îl transformă în ficțiune. Un critic literar este răpit de autorii mediocri pe care îi desființează și este constrîns, într-un text de un comic savuros, să-și schimbe discursul critic pentru a deveni poetically correct. Un prunc se naște cu darul de a înfuleca și a secătui de viață tot ce iubește, altul are darul de a potoli foamea celor care doar îi rostesc nu-mele. De la Facerea lumii, fiecare nume are în spate o istorie, demonstrează Adrian Alui Gheorghe, iar fiecare ființă de pe pă-mînt are o rădăcină fantastică din care se poate naște, din fantezia unui povestaș inspirat, o nouă poveste.„Rămas fără o slujbă certă, am fost angajat să spun povești unui om care se împotmolise în orizontul patului de suferință. O suferință mută pe care povestea o putea atenua, o făcea suportabilă. Astfel am văzut cum acționează cuvîntul asupra minții, inimii și sufletului omenesc, ca un fel de neurohormon al fericirii, care se insinuează în creier. De asta, nu vă îndemn să vă îndepărtați de realitatea imediată, care vă asigură echilibrul pe planetă, dar vă îndemn să nu vă îndepărtați mai ales de poveste, de literatură, care vă asigură echilibrul în univers. Fiecare om e o poveste cu final previzibil, numai că pînă la final sînt o mulțime de imprevizibilități. Asta e literatura, de fapt. În poveste viața fiecăruia capătă sens, în afara ei e mai mult un element statistic. Vorba cuiva: sîntem ceea ce citim. Dar, dacă nu citim, cine sîntem?“ (Adrian Alui Gheorghe)
